Si au trait fericiti…

11 februarie 2004 - undeva pe Calea Victoriei. Ea, mandra de noua ei pereche de pantofi sport, Nike, el mandru de trupul lui bine lucrat la sala. Intuneric. Dintr-o data, se aprinde lumina si toti ii ureaza La multi ani! lui Claudiu. Era doar 21.00. Abia spre miezul noptii, ea si el se remarca. Ea spune un banc sec catorva curiosi, la bucatarie. El priveste vrajit spre ea, dar mai putin atent la discursul ei comic...
Privirile le-au fost suficiente. A urmat un joc de mima castigat de cei doi ce, fireste, se intelegeau mai bine din semne si priviri decat din vorbe. Apoi, un dans, un sarut..., o imbratisare si... cat ai zice INDRAGOSTITI, cei doi au stiut ca se vor revedea mereu, mereu.
Dar vraja s-a stins repede intr-o ninsoare starnita la 2.00 noaptea. Adidasii ei erau ca si compromisi, iar bicepsii lui au inghetat nitel in drum spre taxi. Caci e firesc el a condus-o afara, pana la masina chemata sa o duca acasa. Nu inainte, insa, ca ea sa-i noteze in agenda nu unul, ci doua numere de telefon unde putea fi gasita... Pentru mai multa siguranta.
A doua zi, telefonul suna, ea raspunde. La capatul celalalt era el. Abia acum au facut cunostinta."Buna, sunt Otto". "Care Otto", intreaba ea. "Ne-am cunoscut aseara, la petrecere..."

Ce s-ar fi intamplat daca ea nu si-ar fi cumparat in acea zi acei pantofi. Ce s-ar fi intamplat daca el nu s-ar fi lasat tarat de prieteni la acea petrecere surpriza. Ce s-ar fi intamplat daca ea nu i-ar fi notat lui numele si numerele ei de telefon in agenda. Ce s-ar fi intamplat daca el nu ar fi trecut peste emotii si nu ar fi sunat-o. Intrebati-l pe scenarist. Parerea noastra e ca acesta a facut o opera de arta...

Otto