In fiecare dimineata, obisnuiam sa imi beau cafeaua intr-o cofeterie, nu departe de casa. Asta se intampla deja de ani buni. Ei bine, intr-una din zile, acum zece ani, pe cand savuram cafeaua, am vazut-o. S-a asezat la o masa vecina, impreuna cu tatal si cu mama ei. Nu pot descrie cat era de frumoasa, am ramas in contemplare chiar si dupa ce a plecat... Pot spune, in schimb, ca am simtit ca este exact ceea ce-mi doream. I-am intrebat pe toti cei de fata daca o cunosc. O amica a reusit sa ma scoata din impasul in care ma aflam: “o cunosc eu! Ma intalnesc in fiecare zi pe strada cu ea cand iesim de la cursuri.” “Te rog, cere-i un numar de telefon...” Am primit numarul in doua zile. Am sunat, am vorbit, apoi iar am sunat, iar am vorbit. Intr-un final, ne-am intalnit. Apoi iar ne-am intalnit.
A fost ceva ce nu se intampla zilnic, cu cat ne vedeam mai des, cu atat simteam ca trebuie sa ne vedem mai des, pana cand am ajuns la ea acasa pentru a-i cere mana. Ne-am mutat impreuna.
Se spune despre cei care au un singur copil ca sunt saraci. Ei bine! Noi avem trei: cea mare, Ania, si gemenii Alesya si Alexey.
Iar povestea noastra de iubire se continua exact ca in prima zi. Traim si iubim: suntem fericiti, fericiti, fericiti!
O sa incep prin a va spune adevarul, sunt la primul blog, deci nu sunt un bloger… Nici nu cred ca imi plac blogurile, dar asta conteaza mai putin. Poate imi vor placea de acum inainte. Am hotarat sa ne facem blog pentru ca asta e mijlocul cel mai eficient de a intra in dialog direct cu voi.
Aici, vreau sa va vorbesc despre iubire, un lucru atat de profund incat oamenii se chinuie de mii de ani in cantece si poezii sa descifreze acest mister prin cuvintele pe care le-au avut la indemana… Un lucru care este atat de greu de descris in cuvinte, o stare care se simte si atat, iar in clipa in care simti iubirea totul se schimba, din doi devenim unul, doua inimi devin una, doua respiratii se contopesc intr-una singura…
Ceea ce spun are legatura cu piesa DOAMNE, cea prin care in acest moment noi vrem sa ducem mesajul iubirii mai departe, cat se poate de departe. Piesa care a aparut brusc, intr-un moment divin, eu nefacand nimic altceva decat sa tin chitara in brate. La un moment dat a aparut o linie melodica calda si lina, care se impletea perfect cu acordurile pe care eu le prindeam. Am cantat-o in continuu pana a prins forma finala. Peste cateva zile i-am aratat-o lui Pepino care, inspirat de linia melodica, a venit cu versurile care s-au potrivit ca o manusa cu starea melodiei. Astfel am stat impreuna pana s-a conturat toata piesa, initial fiind o balada, ulterior transformandu-se in ceea ce ascultam noi astazi. Cand o compuneam parca eram in cautarea iubirii… Si cui sa ceri iubire, daca nu divinitatii?
Si, uite asa, ne plimbam cu piesa pe la televiziuni in campania de promovare BATTLE OF SONGS, cand, la un moment dat, se intampla minunea. Eram in studiourile Antenei, la Euforia tv. Intru in cabina de machiaj cand o vad pe Nicoleta. In clipa in care ma vede, tresare de pe scaun, eu la fel raman fara cuvine. A fost un trasnet care ne-a lovit, o bucurie fara margini ne-a invaluit pe amandoi, desi era prima data cand ne intalneam.
Hi hi hi, ha ha ha… si uite asa… dintr-o poveste in alta, pe culoarele studioului... In emisiune, parca nune mai puteam dezlipi unul de altul. Mai departe nu cred ca mai trebuie sa va povestesc ce s-a intamplat. Am iesit la o cafea... In timp, mi s-a confirmat senzatia intiala, ca ea e jumatatea mea. Magia se produsese, iubirea ne cucerise inimile, flacara care s-a aprins atunci continua sa arda.
Va marturisesc ca ma consider unul dintre cei mai fericiti oameni de pe pamant. Doresc fiecaruia dintre voi sa guste iubirea cu aceeasi pofta cu care o gust eu!