PARLAMENT cauta cea mai sincera poveste de dragoste

Noi le-am spus pe ale noastre... Ne-am dezvelit sufletele, am povestit (unii dintre noi) lucruri pe care nu le mai spusesem nimanui.

Acum e randul vostru. Va provocam, va asteptam, va invitam.

Si va premiem! Sapte Seri Brasov ofera un weekend la munte celui care ne va spune, nu neaparat cea mai frumoasa, ci cea mai sincera poveste de iubire.

Astfel de povesti au final fericit sau nu, sunt uneori dureroase, alteori ne inalta. Cum sunt ale voastre?

De ce facem asta? Pentru ca noi credem in iubire - am dovedit deja ca fiecare a trecut prin autenticul chinurilor si extazului acesteia. Credem ca sentimentele adevarate exista langa noi, numai ca, de prea mult mondenitate, de oboseala, uneori de prea mult internet (sic!), le micsoram, le uitam sau pur si simplu nu mai stim sa vorbim despre ele.

Pana pe 1 mai 2010, blogul "Da-mi iubire" e al vostru.

Multumim Sapte Seri Brasov si prietenei Laura, in mod special.

Trupa PARLAMENT

Despre adevarata bogatie

Povestea mea de dragoste a inceput acum zece ani.

In fiecare dimineata, obisnuiam sa imi beau cafeaua intr-o cofeterie, nu departe de casa. Asta se intampla deja de ani buni. Ei bine, intr-una din zile, acum zece ani, pe cand savuram cafeaua, am vazut-o. S-a asezat la o masa vecina, impreuna cu tatal si cu mama ei. Nu pot descrie cat era de frumoasa, am ramas in contemplare chiar si dupa ce a plecat... Pot spune, in schimb, ca am simtit ca este exact ceea ce-mi doream. I-am intrebat pe toti cei de fata daca o cunosc. O amica a reusit sa ma scoata din impasul in care ma aflam: “o cunosc eu! Ma intalnesc in fiecare zi pe strada cu ea cand iesim de la cursuri.” “Te rog, cere-i un numar de telefon...” Am primit numarul in doua zile. Am sunat, am vorbit, apoi iar am sunat, iar am vorbit. Intr-un final, ne-am intalnit. Apoi iar ne-am intalnit.

A fost ceva ce nu se intampla zilnic, cu cat ne vedeam mai des, cu atat simteam ca trebuie sa ne vedem mai des, pana cand am ajuns la ea acasa pentru a-i cere mana. Ne-am mutat impreuna.

Se spune despre cei care au un singur copil ca sunt saraci. Ei bine! Noi avem trei: cea mare, Ania, si gemenii Alesya si Alexey.

Iar povestea noastra de iubire se continua exact ca in prima zi. Traim si iubim: suntem fericiti, fericiti, fericiti!

Cristi

Si au trait fericiti…

11 februarie 2004 - undeva pe Calea Victoriei. Ea, mandra de noua ei pereche de pantofi sport, Nike, el mandru de trupul lui bine lucrat la sala. Intuneric. Dintr-o data, se aprinde lumina si toti ii ureaza La multi ani! lui Claudiu. Era doar 21.00. Abia spre miezul noptii, ea si el se remarca. Ea spune un banc sec catorva curiosi, la bucatarie. El priveste vrajit spre ea, dar mai putin atent la discursul ei comic...
Privirile le-au fost suficiente. A urmat un joc de mima castigat de cei doi ce, fireste, se intelegeau mai bine din semne si priviri decat din vorbe. Apoi, un dans, un sarut..., o imbratisare si... cat ai zice INDRAGOSTITI, cei doi au stiut ca se vor revedea mereu, mereu.
Dar vraja s-a stins repede intr-o ninsoare starnita la 2.00 noaptea. Adidasii ei erau ca si compromisi, iar bicepsii lui au inghetat nitel in drum spre taxi. Caci e firesc el a condus-o afara, pana la masina chemata sa o duca acasa. Nu inainte, insa, ca ea sa-i noteze in agenda nu unul, ci doua numere de telefon unde putea fi gasita... Pentru mai multa siguranta.
A doua zi, telefonul suna, ea raspunde. La capatul celalalt era el. Abia acum au facut cunostinta."Buna, sunt Otto". "Care Otto", intreaba ea. "Ne-am cunoscut aseara, la petrecere..."

Ce s-ar fi intamplat daca ea nu si-ar fi cumparat in acea zi acei pantofi. Ce s-ar fi intamplat daca el nu s-ar fi lasat tarat de prieteni la acea petrecere surpriza. Ce s-ar fi intamplat daca ea nu i-ar fi notat lui numele si numerele ei de telefon in agenda. Ce s-ar fi intamplat daca el nu ar fi trecut peste emotii si nu ar fi sunat-o. Intrebati-l pe scenarist. Parerea noastra e ca acesta a facut o opera de arta...

Otto